Şoferul implicat în accidentul de la Bulboaca vrea o pedeapsă mai blândă. Ce au decis judecătorii
Curtea de Apel Bender a păstrat sentinţa în cazul şoferului microbuzului implicat în accidentul de lângă Bulboaca, soldat cu opt morţi şi 14 răniţi. Conducătorul auto a cerut în instanţă o pedeapsă mai blândă. Anterior, Judecătoria Anenii Noi l-a condamnat la nouă ani şi şase luni de închisoare.
Şoferul microbuzului a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, pe un termen de cinci ani. Totodată, el trebuie să achite victimelor despăgubiri în sumă de aproximativ 775 mii de lei.
Bărbatul a fost acuzat de procurori de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei.
Pe 1 noiembrie 2011, şoferul microbuzului de pe ruta Şerpeni-Chişinău a ignorat semnalul roşu al semaforului şi alarma sonoră şi a traversat linia de cale ferată în apropiere de satul Bulboaca, Anenii Noi, unde a fost lovit de un tren.
Decizia nu este una definitivă.
- Dosarul insulina va fi rejudecat la Curtea de Apel Chişinău
- Contrabandă de 120.000 de lei. Ce au descoperit poliţiştii într-un microbuz ce venea de la Bender
- Un an de la accidentul de lângă Bulboaca, în urma căruia au murit opt oameni
- Curtea de Apel a făcut publică decizia motivată a hotărârii în cazul fraţilor Levinţa