Şoferul unui troleibuz de pe ruta 22 din Capitală, agresat de un tânăr în stare de ebrietate (VIDEO)
Şoferul unui troleibuz de pe ruta 22 din Capitală a fost agresat de un tânăr în stare de ebrietate. Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 15:15, la intersecţia străzilor Armenească şi Ştefan cel Mare din centrul Capitalei.
Imagini de la faţa locului au fost postate pe Facebook de către un martor ocular.
Contactat telefonic, directorul Regiei Transport Electric din Chișinău, Dorin Ciornîi, a declarat pentru publika.md că în timp ce troleibuzul staţiona la culoarea roşie a semaforului, un tânăr bătea cu picioarele în uşa din spate a transportului. Şoferul nu a deschis uşa, iar câteva clipe mai târziu, când troleul a ajuns la staţia de aşteptare a transportului public, individul a urcat în troleibuz şi ar fi lovit şoferul.
La faţa locului a fost chemată poliţia, iar până la sosirea acesteia individul a fost imobilizat de cărtre câţiva tineri şi carabineri.
Oamenii legii susţin că agresorul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 34 de ani. Acesta era în stare de ebrietate.
Şoferul nu s-a ales cu careva leziuni în urma incidentului.
"Individul care era în stare de ebrietate a fost imobilizat de câţiva tineri şi cu suportul carabinierilor, care patrulează în preajmă. Bărbatul a fost condus la sectorul de poliţie pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.", a comunicat ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati.
Acum, făptaşul riscă o amendă de până la 1 500 de lei şi 60 de ore de muncă în folosul comunităţii.