Soldaţii afgani, aflaţi la bordul elicopterului moldovenesc capturat de talibani, ELIBERAŢI
Extremiștii talibani au eliberat șase soldați afgani care se aflau la bordul elicopterului înregistrat în Republica Moldova, doborât anul trecut în Afganistan. Eliberarea acestora a fost posibilă în urma unor negocieri îndelungate dintre insurgenți și forțele guvernamentale.
Potrivit unor surse anonime din cadrul forțelor armate afgane, cei doi piloți moldoveni care se aflau la bordul aparatului de zbor au fost duși de talibani în Qatar.
Elicopterul, care aparține companiei moldovenești "Valan International Cargo Charter", a fost doborât în data de 24 noiembrie 2015 în provincia afgană Faryah, ocupată de militanții talibani.
La bordul aparatului de zbor se aflau 21 de oameni, 18 soldați afgani și trei moldoveni, membri ai echipajului.
Cinci oameni, printre care unul dintre concetățenii noștri, au murit la aterizare.
Încă un ostatic afgan a murit în captivitate.
- Autorităţile afgane spun că fac tot ce le stă în puteri pentru a elibera moldovenii capturaţi de talibani
- PRECIZĂRI şi DETALII! Situaţia cetăţenilor moldoveni, capturaţi în Afganistan, în atenţia autorităţilor
- Licăr de speranţă! ANUNŢUL presei afgane referitor la elicopterul din Moldova, doborât de talibani
- Corpul neînsufleţit al moldoveanului decedat în Afganistan a fost repatriat în Republica Moldova
- Durere fără margini. Pilotul moldovean, ucis în Afganistan, a fost înmormântat
- Un elicopter înregistrat în Republica Moldova a aterizat forţat în Afganistan