Soldații care ar fi omorât un tânăr de 21 de ani, condamnaţi la câte 13 ani de puşcărie
Doi soldaţi ai Armatei Naţionale, care în luna ianuarie anul trecut ar fi omorât un tânăr de 21 de ani, au fost condamnaţi la câte 13 ani de puşcărie. Decizia a fost pronunţată de Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Buiucani.
Magistraţii au admis parţial demersul procurorilor, care au cerut 13 ani şi 4 luni de închisoare pentru cei doi învinuiţi.
Pe lângă privaţiunea de libertate, aceştia au fost obligaţi să achite rudelor victimei peste un milion 200 de mii de lei drept despăgubiri morale, prejudicii materiale, cheltuieli judiciare şi asistenţă juridică. Decizia magistraţilor este cu drept de atac.
Omorul a fost comis în 2 ianuarie, însă a fost descoperit abia a doua zi. Cei doi l-ar fi bătut cu bestialitate pe tânărul de 21 de ani şi l-ar fi lăsat să zacă în parc. În momentul în care ei au plecat de la locul comiterii infracţiunii victima era încă în viaţă, dar s-a stins după câteva ore. Soldaţii îşi făceau serviciul militar la Brigada Militară de pe strada Vasile Lupu. Potrivit Ministerului Apărării, în acea perioadă, cei doi se aflau în concediu, în afara unității militare.