Soldatul american care a ucis 16 afgani, condamnat la închisoare pe viaţă
Militarul american, care a ucis anul trecut 16 săteni în Afganistan, îşi va petrece tot restul vieţii după gratii. Sergentul Robert Bales, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat fără posibilitatea de eliberare condiţionată. În iunie, el a pledat vinovat, pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea.
În timpul unei audieri din această săptămână, el şi-a cerut scuze pentru acţiunile sale, pe care le-a calificat drept un act de laşitate.
Pe 11 martie 2012, militarul a deschis focul asupra oamenilor din localitatea afgană Kandahar. Majoritatea victimelor au fost copii şi femei.
Într-un proces separat, un psihiatru al Armatei americane a fost găsit vinovat pentru uciderea a 13 soldaţi la o bază militară din Texas, în 2009. El riscă pedeapsa cu moartea.