Solstițiu de iarnă 2019: Tradiții în cea mai scurtă zi din an
După solstițiul de iarnă 2019, apoi, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.
La origini, credinţele populare se află sub semnul soarelui, pe care strămoşii noştri îl sărbătoreau la solstiţii şi echinocţii, momente astronomice remarcabile. Pe 22 decembrie la ora 6 și 19 minute are loc solstiţiul de iarnă, când Soarele se află la cea mai joasă înălţime, după care, din „moş lipsit de putere" începe să întinerească şi urcă progresiv pe bolta cerească.
Solstițiul de iarnă 2019. Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi.
Solstițiul de iarnă 2019. După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie.
Solstițiul de iarnă 2019. Saturnaliile (17-23 decembrie) reprezintă sărbători romane închinate zeului Saturn şi soţiei sale Ops, care personifică rodnicia pământului. Solstițiul de iarnă 2019. În spaţiul mioritic, Saturn a fost identificat de antici cu Zamolxe. Calendele lui ianuarie reprezintă sărbătorile de început de an, deosebit de venerate la romani, când îşi ofereau daruri şi îşi transmiteau urări.
Solstițiul de iarnă 2019. Atunci se împărţeau ramuri verzi de laur sau palmier pe care erau prinse smochine, turtă dulce sau alte daruri, tradiţie transmisă poporului nostru prin obiceiul Sorcovei. Tot de la romani s-au transmis în credinţa solară a strămoşilor noştri elemente din cultul lui Mithra, sărbătorit pe 25 decembrie ca Sol Invictus (Soare invincibil), scrie realitatea.net.