Soluția perfectă pentru bărbații "alergici la shopping"! Un centru comercial din Shanghai salvează relațiile armonioase
Un centru comercial din Shanghai a găsit soluția perfectă pentru a scăpa soții alergici la cumpărături, de shopping.
Bărbații se pot relaxa într-o cabină de odihnă, în timp ce partenerele lor fac shopping.
Centrul comercial Global Harbor, care găzduiește mai multe magazine de lux, a instalat patru "cabine de odihnă pentru soți".
Cabinele transparente sunt echipate cu un scaun de masaj și un ecran unde domnii pot viziona emisiunea preferată sau juca un joc video. Prețul de instalare: 40.000 de yuani (5.150 de euro) pe cabină.
Bărbații își pot rezerva un loc în avans cu ajutorul telefonului mobil. Siesta este gratuită.
"Unii soți detestă cumpărăturile. Ei preferă să joace jocuri video sau să se uite la televizor", a explicat Owen Wei, un oficial al firmei Ingrem, care a instalat cabinele.
"I-am spus soției mele: mergi la cumpărături, mă găsești aici. Este confortabil și mă odihnesc în timp ce ea îmi cheltuiește banii. A fost de acord, cu condiția să nu stau prea mult", povestește Liu Tianguo, unul dintre bărbații care a ales această soluție în timp ce soția sa face shopping.
- Europa, paradisul turiştilor pasionaţi de cumpărături: TOP cele mai bune destinaţii pentru shopping
- NO COMMENT! Imaginile incredibile surprinse în traficul din Shanghai (VIDEO)
- Și prostia merge în pas cu tehnologia! Vezi cum își face cumpărăturile un bogătan din Asia (VIDEO)
- Spectacol cu focuri de artificii de o frumusețe rară la Disneyland
- TEROARE în aeroportul din Shanghai! În urma unei EXPLOZII PUTERNICE mai multe persoane au fost rănite
- SPECTACULOS! Cum arată primul parc Disney din China (VIDEO)