Soluţii pentru depăşirea crizei. Anunţul ministrului Economiei după întrevederea cu reprezentanții patronatelor
Ministerul Economiei va purta discuţii mai des cu patronatele, în timpul cărora vor fi identificate soluții pentru depăşirea crizei economice. Anunţul a fost făcut de către ministrul Economiei, Stephane Bride, după o întrevedere cu reprezentanții Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, Bride a susținut ideea de a menține un dialog permanent cu asociațiile profesionale, pentru a oferi soluții mediului de afaceri din țara noastră. Reprezentanții patronatelor au declarat că vor prezenta un set de completări la proiectul Planului Anticriză, elaborat de Ministerul Economiei.
În mod special, aceștia s-au referit la costurile de iniţiere a afacerilor, majorarea ratei de bază la credite, dar și la reintroducerea impozitului de venit.