Somalia este ţara cu cel mai mare "risc terorist" din lume, arată noul "Index al riscului terorist"
Somalia este ţara cu cel mai mare "risc terorist" din lume, arată noul "Index al riscului terorist" publicat, astăzi, de societatea britanică specializată Maplecroft. Ţara africană devansează Pakistanul, Irakul şi Afganistanul. Dintre ţările europene, cea mai periculoasă ţară este Grecia, care a depăşit, în acest an, Spania.
Somalia a urcat, în decurs de un an, de pe locul patru pe primul loc al clasamentului. Din iunie 2009 până în iunie 2010, s-au înregistrat 556 de acte teroriste, care au provocat moartea a aproximativ 1.500 de oameni, precizează societatea specializată în studierea riscurilor naturale sau umane. Categoria ţărilor cu "risc extrem" este completată de Pakistan, Irak, Afganistan, teritoriile palestiniene şi Yemenul, în care a crescut considerabil numărul actentatelor teroriste.
Grecia este ţara europeană cu cel mai ridicat risc terorist. Încadrată în categoria "risc ridicat", ea a urcat de pe locul 57 pe 24, cu 180 de atentate într-un an, depăşind, astfel, Spania, plasată pe locul 27.
Statele Unite se află pe locul 33, în categoria "risc mediu", în faţa Algeriei de pe locul 36, a Franţei - pe locul 44 şi a Marii Britanii - de pe locul 47. În categoria ţărilor cu risc scăzut se regăseşte Canda - pe locul 67, Germania - pe locul 70, Maroc - pe 84, Elveţia pe - 114 şi Belgia - pe locul 117.
Indexul riscului terorist este realizat în fiecare an, în funcţie de numărul şi intensitatea atentatelor, precum şi de istoria ţării în materie de terorism.