Sondaj: Ce partide acced în Parlament la viitoarele alegeri legislative
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, doar patru partide ar accede în legislativ. Fotoliile de deputat ar putea fi împărțite între PSRM, PAS, PDM și PPDA. Cel puțin asta arată rezultatele unui sondaj realizat de Institutul Republican Internaţional din Statele Unite.
Potrivit cercetării, socialiștii bat pasul pe loc, partidul Maiei Sandu pierde din încrederea cetățenilor, iar PDM și PPDA sunt în creștere.
Astfel, pentru socialiști ar vota 36 la sută dintre cei chestionaţi, PAS este susținut de 16 procente dintre ei, iar Partidul Democrat ar acumula 9 la sută din voturi.
PDM a înregistrat o creştere de un punct procentual în comparație cu sondajul publicat de IRI în luna martie.
După campania electorală din perioada mai-iunie, PPDA a înregistrat un avans şi a ajuns la 9%.
În același timp, PAS a pierdut patru puncte procentuale din voturile potențiale. Sub pragul electoral rămân comuniștii și Partidul Șor cu câte trei procente.
Iar formaţiunea condusă de Renato Usatîi ar acumula doar 2%.
Liberalii ar obține un procent, iar liberal-democrații – mai puțin de unu la sută.
Sondajul a fost realizat în perioada mai-iunie, în toiul febrei electorale din Chișinău, pe un eșantion de 1517 persoane. Studiul are o marjă de eroare de 3 la sută.
- Adrian Candu acuză socialiștii că ar face joc comun împreună cu Andrei Năstase: Vreți să-l aduceți pe cal alb în Parlament
- Propaganda și manipularea, promovate zilnic de unele canale și site-uri din Moldova (VIDEO)
- Vlad Plahotniuc, la Nisporeni: Partidul Democrat din Moldova are puterea şi responsabilitatea să schimbe lucrurile în ţară