Sondaj: Cu ce inițiativă a venit Primăria pentru locuitorii Capitalei
Parcurile din Chişinău, unde sunt lacuri, vor prinde şi mai multă viaţă.
Primăria efectuează în aceste zile un sondaj online prin care îi cheamă pe locuitorii Capitalei să se pronunţe dacă vor sau nu ca pe iazurile din oraş să fie organizate distracţii acvatice, în special plimbări cu bărci şi catamarane.
Iniţiativa a apărut după ce mai multe firme au venit cu propuneri pentru autorităţi.
Cele mai multe investiţii urmează să fie făcute în Parcul Valea Morilor.
"Avem trei agenţi economici care au propus diferite servicii ca concept, însă ne dorim un concept unic. Vorbim doar de distracţii pe albia lacurilor, nemijlocit ce ţine te teritoriul acvatic", a spus şeful Direcției relații publice a primăriei Capitalei, Vadim Brânzaniuc.
Până acum, însă, doar fiecare al treilea participant la sondaj susţine proiectul. Locuitorii Capitalei mai au încă zece zile să se pronunţe.
"Cred că ar trebui să se gândească la alte lucruri, mult mai importante, şi apoi abia să realizeze şi acest proiect."
"Nici într-un caz. Vedeţi ce se întâmplă aici. Teritoriul acesta este lăsat, acolo ocupat, lângă drum au făcut îngheţata, cui îi trebuie."
"Eu sunt pro, ar fi ok pentru cetăţeni, pentru că plătim impozitele, achităm toate taxele şi să avem şi posibilitatea de a ne distra aici."
"Eu sunt pentru tot ce este frumos, tot ce se face pentru populaţie. În general cum au făcut acum iazul este o privelişte frumoasă şi oamenii au posibilitatea să vină să se plimbe"
Doritorii pot vota pe pagina sondaj.chisinau.md.
- Tudor Ulianovschi: Suntem interesaţi să atragem investiţii din India
- Qatarul promite investiţii de miliarde de dolari în economia turcă
- Lovitură pentru Musk! Fondul suveran al Arabiei Saudite vrea să investească un miliard de dolari în concurentul Tesla
- Programul de dobândire a cetățeniei moldoveneşti prin investiții va putea fi aplicat în scurt timp