SONDAJ IMAS: PDM înregistrează cea mai mare creștere în intenția de vot. Ce partide intră în Parlament
Patru partide ar ajunge în Legislativ, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate. Este vorba despre Partidul Socialiștilor, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Democrat din Moldova și Platforma "Demnitate și Adevăr". Acestea sunt datele unui nou sondaj, prezentat astăzi de IMAS.
Potrivit studiului, aproximativ 25 la sută dintre cei intervievaţi optează pentru PSRM. Formaţiunea înregistrează o scădere de zece puncte procentuale, în comparație cu studiul din luna iulie. PAS ar obține puțin peste 16 procente din voturi. În schimb, PDM înregistrează cea mai mare creștere, pentru acest partid fiind gata să voteze 12,4 la sută dintre intervievați. În comparație cu precedentul sondaj al IMAS, lansat în iulie, PDM a înregistrat o creștere de trei puncte procentuale. În acelaşi timp, fiecare al patrulea moldovean nu ştie sau încă nu a decis pentru ce partid va vota.
Dintre persoanele care au spus că vor ieşi sigur la scrutin, 32 la sută și-ar da votul pentru PSRM, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât acum cinci luni. PAS ar acumula peste 21 de procente. Partidul Democrat, care au înregistrat o creștere considerabilă, de peste 4,4 puncte procentuale, este opțiunea a peste 16 la sută dintre participanţii la sondaj. Partidul DA este alegerea a peste opt procente dintre alegătorii decişi, iar pentru comuniști ar vota 6,5 la sută.
În același timp, printre cele mai apreciate partide se numără PSRM, după care urmează PAS, PDM și Partidul DA. Tot aceste formaţiuni sunt şi partidele preferate ale celor care au participat la sondaj.
Tot studiul mai arată că în doar câteva luni, socialiştii au pierdut 10 puncte procentuale din numărul celor care credeau că PSRM poate îmbunătăţi situaţia în ţară. PAS se menţine la acelaşi nivel, iar Partidul Democrat din Moldova este singura formaţiune care a înregistrat un salt de aproape patru puncte procentuale la acest capitol.
Sondajul mai arată că președintele Igor Dodon, liderul PAS, Maia Sandu, și premierul Pavel Filip sunt politicienii care pot îmbunătăți situația în țară.
De asemenea, în top se regăsesc și liderul Partidului DA, Andrei Năstase, președintele PDM, Vlad Plahotniuc, și comunistul Vladimir Voronin.
Potrivit cercetării IMAS, fiecare al treilea intervievat a menționat că este de orientare politică de centru sau de dreapta. Iar aproape 20 la sută sunt de stânga. Studiul a fost efectuat în perioada 27 noiembrie - 7 decembrie 2017, pe un eșantion de 1101 persoane din 74 de localități din țară. Marja de eroare este de trei la sută.
- Cine dintre liderii politici poate îmbunătăţi situaţia din ţară. Ce spun moldovenii, potrivit unui sondaj
- Uniformele ar putea fi reintroduse în şcoli. Gămurari: "Nu revenim la idealurile Uniunii Sovietice. E o practică din occident"
- PDM va stabili un nou set de priorități care vor sta la baza activității echipelor de la Guvern și Parlament în 2018
- Sondaj: Moldovenii NU SUSŢIN organizarea unui referendum pentru anularea sistemului mixt de vot