SONDAJ: Mai mult de jumătate dintre angajaţii de la nivel global se simt ameninţaţi de automatizare
Mai mult de jumătate dintre angajaţii de la nivel global (53%) se simt ameninţaţi de automatizare şi cred că locurile lor de muncă vor fi schimbate semnificativ sau vor dispărea în următorii zece ani, potrivit sondajului PwC ”Upskilling Hopes and Fears”, informează PwC, scrie mediafax.ro.
Majoritatea angajaţilor chestionaţi, 61%, consideră că impactul tehnologiei asupra muncii lor de zi cu zi este pozitiv, iar 77% sunt dispuşi să înveţe noi abilităţi sau să se pregătească pentru un alte profesii.
Sondajul a fost realizat în rândul a peste 22.000 de adulţi din 11 ţări (Australia, China, Franţa, Germania, India, Olanda, Polonia, Singapore, Africa de Sud, Marea Britanie şi SUA), pornind de la studiile PwC care arată că 30% din locurile de muncă sunt expuse riscului de automatizare până la mijlocul anilor 2030. De asemenea, PwC Global CEO Survey 2019 arată că disponibilitatea competenţelor este o preocupare majoră pentru 79% dintre directorii generali.
„Tehnologia va contribui la dispariţia unor locuri de muncă şi, în acelaşi timp, la crearea unora noi care vor avea nevoie de competenţe digitale sporite. Transformarea economiei şi a pieţei muncii datorită tehnologiei va afecta atât angajaţii, cât şi angajatorii. Din acest motiv, companiile şi autorităţile trebuie să arate deschidere, să se adapteze schimbărilor şi, bineînţeles, să investească în educaţie şi formare profesională pentru a obţine cât mai multe beneficii din acest proces”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.