SONDAJ: Majoritatea moldovenilor cred că Poliţia de Frontieră este cea mai coruptă instituţie a Ministerului de Interne
50,7% dintre participanţii la un sondaj de opinie au auzit despre reformele la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Declaraţia a fost făcută de Arcadie Bărbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice, care a prezentat rezultatele cercetării astăzi la o conferinţă de presă susţinută împreună cu ministrul de Interne, Dorin Recean.
30% dintre cetăţeni sunt de acord că reforma poliţiei se face deja resimţită, iar 26 % dintre respondenţi sunt pesimişti faţă de efectele reformei.
46% din cetăţeni consideră că serviciile oferite de către MAI se îmbunătăţesc, ceea ce constituie o creştere de 5 % faţă de luna mai, când Ministerul a comandat efectuarea unui sondaj similar.
"Este una să ai corupţia în altă instituţie a statului. Asta este prost, dar este şi mai grav să ai corupţie în poliţie", a declarat Dorin Recean. În esenţă, noi am preluat anumite instrumente de influenţă, regulamentul de monitorizare a stilului de viaţă şi a integrităţii profesionale pentru ca să avem şi o luptă pe internă cu corupţia", a spus demnitarul.
La capitolul privind încrederea în principalele instituții ale societății, respondenții în continuare au cea mai mare încredere în Biserică – 81% (față de 85% în mai 2013), mass-media – 60% (59), armată – 43% (51), poliție – 42% (34) și organizațiile non-guvernamentale – 35% (37).
Referitor la ministere și alte autorități centrale, încrederea în Ministerul Afacerilor Interne a crescut la 31% (de la 24% în mai), o altă creștere semnificativă înregistrând Ministerul Educației – 37% (de la 30% în mai).
Potrivit studiului, de cea mai mare încredere se bucură pompierii şi salvatorii. În favoarea lor s-au pronunţat peste de 82 % dintre participanţii la sondaj. Ei sunt urmaţi de poliţiştii de sector, în care au încredere mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi.
Inspectorii de poliţie se bucură de încrederea a aproape 47% dintre moldoveni, urmaţi la scurtă distanţă de poliţiştii de patrulare, cei de la poliţia criminală, carabinieri şi poliţiştii de frontieră.
În acelaşi timp, doi din trei moldoveni consideră că poliţia este o instituţie coruptă, iar aproape 60% dintre participanţii la sondaj sunt convinşi că cea mai coruptă subdiviziune a MAI este Poliţia de Frontieră. Urmează poliţia criminală, inspectoratele de poliţie şi de patrulare. 40% cred că nu rezistă ispitei de a lua mită nici poliţiştii de sector.
La polul opus sunt pompierii şi salvatorii. Mai puţin de 15% dintre participanţii la sondaj cred că aceştia sunt corupţi.
Banii pentru desfăşurarea sondajului în lunile noiembrie şi decembrie anul trecut au fost acordaţi de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău. Au fost chestionate peste 1.200 de persoane.