Sondaj: Moldovenii susţin apropierea de UE. Mulţi aşteaptă îmbunătăţirea condiţiilor de trai
Cei mai mulţi moldoveni salută demersurile de apropiere a Moldovei de Uniunea Europeană. Iar liberalizarea regimului de vize este considerată un mare succes pentru ţara noastră. Sun datele celui mai recent Barometru de Opinie Publică din acest an.
Potrivit sondajului, peste 60 la sută dintre cei intervievaţi susţin că semnarea Acordului de Asociere cu UE este importantă pentru viitorul ţării. Doar 33 la sută dintre moldoveni consideră mai puţin importantă semnarea documentului.
De asemenea, peste 40 la sută dintre subiecţii sondajului cred că asocierea cu UE va îmbunătăţi condiţiile de trai ale moldovenilor. Datele studiului mai arată că, 35 la sută dintre cei intervievaţi consideră că liberalizarea regimului de vize cu UE este un merit al guvernării, iar aproape fiecare al doilea moldovean este de părere că acesta este rezultatul conjuncturii externe.
Moldoveni apreciază şi faptul că anularea vizelor în UE le va permite să călătorească mai des în Europa. Studiul a fost efectuat în perioada 28 martie - 13 aprilie pe un eşantion de 1 115 persoane din 76 de localităţi.
Marja de eroare este de plus minus 3 la sută.