SONDAJ: Nemții cred că le-ar fi mai bine dacă Germania ar renunța la euro. Avertismentul unui ministru german
Majoritatea germanilor cred că ţara lor va fi într-o situaţie mai bună dacă va renunţa la euro, indică un sondaj de opinie publicat ieri, în paralel cu îndoielile exprimate de ministrul german al economiei privind menţinerea Greciei în zona monedei unice, scrie evz.ro cu referire la "Le Figaro".
Potrivit sondajului Emnid realizat pentru săptămânalul "Bild am Sonntag", circa 51% dintre germani consideră că economia primei puteri economice europene va fi într-o situaţie mai bună dacă ea nu va mai face parte dintre cele 17 ţări ale zonei euro. În schimb, 29% sunt de părere că situaţia va fi mai rea.
Sondajul arată și că 71% dintre germani doresc ca Grecia să părăsească zona euro, în cazul în care ea nu-şi va onora promisiunile privind regimul de austeritate.
Ministrul german al economiei, Philipp Roesler, a apreciat, într-un interviu acordat aceleiaşi publicaţii germane, că "are dubii considerabile legate de faptul că Atena îşi va ţine promisiunile legate de reforme".
"Punerea în aplicare a reformelor este ezitantă. Nicio administraţie fiscală funcţională nu a fost pusă încă în aplicare. În speţă, nu există practic niciun progres în ceea ce priveşte privatizarea promisă a bunurilor publice", a declarat Roesler. "Dacă grecii nu-şi vor onora obligaţiile, nu vor mai avea bani. Ţara va deveni insolvabilă", a mai spus ministrul german.
Roesler şi Partidul său Liber-Democrat, membru al coaliţiei aflate la putere în Germania, şi-au exprimat în repetate rânduri îndoielile în legătură cu voinţa Greciei de a duce la bun sfârşit reformele dureroase necesare pentru menţinerea acestei ţări în zona euro.
Afectată puternic de criza economică, Grecia a fost supusă unor mari presiuni în vederea punerii în aplicare a programului de reforme structurale, în schimbul unui program de ajutor financiar în valoare de mai multe miliarde de euro, acordat ţării din 2010.
Raportori ai Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional se află în aceste zile în Grecia, pentru a evalua progresul guvernului în desfăşurarea reformelor. Raportul lor va decide dacă Grecia va primi următoarea tranşă de ajutor, în valoare de 31,5 miliarde de euro.