Sondaj: Viitorul premier trebuie să fie onest, responsabil şi să nu aibă nicio legătură cu partidele politice
Persoana care va ocupa fotoliul de prim-ministru al Republicii Moldova trebuie să fie onestă, loială, bună, deşteaptă, responsabilă, profesionistă şi corectă. Sunt doar cele mai importante calităţi pe care trebuie să le deţină viitorul premier. Datele se conţin într-un sondaj realizat de Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS, la comanda Publika TV.
Potrivit rezultatelor, cei mai mulţi dintre respondenţi consideră că viitorul premier trebuie să fie un om cinstit. Cea de-a doua calitate care nu trebuie să-i lipsească viitorului şef al Executivului este devotamentul faţă de ţara sa. Nici bunătatea sau inteligenţa nu trebuie să-i lipsească viitorului prim-ministru, spun o parte dintre cei chestionaţi. Respondenţii au mai spus că frumuseţea, modestia şi ambiţiile sunt calităţile pe care ar mai trebui să le deţină viitorul premier.
În acelaşi timp, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră că Moldova are nevoie acum de un Guvern tehnocrat, care să nu aibă nicio legătură cu partidele politice. Pentru un prim-ministru desemnat de o formaţiune politică se pronunţă mai puţin de 30 la sută dintre cei intervievaţi.
Totodată, respondenţii au fost rugaţi să spună care ar fi cele mai potrivite candidaturi pentru funcţia de prim-ministru. Astfel, Vlad Filat, Iurie Leancă, Marian Lupu, Vladimir Voronin, Igor Dodon, Mihai Ghimpu, Zinaida Greceanîi, Dorin Chirtoacă şi Ion Sturza sunt printre favoriţii la această funcţie.
Sondajul a fost realizat în baza interviului telefonic, în perioada 12-16 martie 2013, pe un eşantion de 807 respondenţi, atât din oraşe, cât şi din sate. Marja de eroare este de +/- 3,5%.
- Sondaj IMAS: 69% din respondenţi spun că miniştrii cercetaţi penal nu trebuie să se mai afle în funcţii
- 35% dintre respondenţii unui sondaj cred că un nou Acord al AIE este soluţia pentru depăşirea crizei politice
- "Denunţarea acordului AIE ar putea însemna sfârşitul carierei politice a lui Vlad Filat"