Sorin Grindeanu, despre măsurile pe care le va lua pentru a mări rata de absorbţie a Fondurilor Europene (VIDEO)
Premierul Pavel Filp a avut o întrevedere astăzi cu omologul său român, Sorin Grindeanu.
În cadrul întâlnirii, premierul României a vorbit despre măsurile pe care le va lua pentru a mări rata de absorbţie a Fondurilor Europene şi pentru a menţine deficitul bugetar.
"Monitorizăm şi avem şedinţe de monitorizare cu toţi cei care au responsabilităţi din punctul de vedere al Fondurilor Europene. Avem întâlniri săptămânale de progres, cu ministerele. Atragerea de fonduri europene e una din liniile majore şi care au fost luate în calcul, inclusiv în construcţia bugetului pe anul 2017, şi una din liniile majore de dezvoltare ale ţării noastre pentru anii viitori. De aceea, considerăm o prioritate acest domeniu al Fondurilor Europene.
În luna aprilie vor fi lansate foarte multe ghiduri de finanţare. Au fost trimise deja primele trei documentaţii pentru acreditarea autorităţilor de management către autoritatea de audit, va continua acest proces, astfel încât, tot ce mai rămâne de acreditat instituţional, să fie făcut într-un ritm alert, şi să recuperăm anul 2016, anul pierdut de România din perspectiva Fondurilor Europene. Acest lucru putem face printr-un efort comun. Urmăresc personal acest lucru, şi anume menţinerea deficitului sub 3% să fie realitate. Şi nu am motive nici eu, nici Guvernul pe care îl conduc în acest moment, să cred contrariul. Toate măsurile pe care l-am luat au fost foarte bine analizate. Măsurile pe care le vom lua, în viitor, conform programului de guvernare, de asemenea sunt foarte bine analizate din toate punctele de vedere.
O instituţie-cheie este ANAF-ul. Până la jumătatea lunii aprilie au de implementat 14 măsuri, astfel încât reforma în interiorul ANAF-ului şi eficacitatea acestei instituţii să fie una sporită", a declarat Premierul României, Sorin Grindeanu.
- Pavel Filip, într-o vizită în România. Cu cine se va întâlni şi ce subiecte vor aborda
- Guvernele de la Chișinău și București s-au întrunit într-o ședință comună. CELE MAI IMPORTANTE DECLARAŢII
- România ar putea construi o autostradă până la Chișinău. Când vor începe studiile de fezabilitate și lucrãrile
- JOCURILE MORŢII, în vizorul Guvernelor de la Chișinău și București: Fenomenul poate fi combătut (VIDEO)
- Traversarea frontierei în România va fi mai uşoară. Grindeanu: "Va fi mărit numărul personalului din Vămi" (VIDEO)
- Construcția podului rutier de lângă localitatea Zagarancea, în vizorul Guvernelor de la Chișinău și București