Sorin Paciu a fost înmormântat la cimitirul de pe strada Armenească, datorită tatălui său, inginer la Primăria Capitalei
Sorin Paciu a fost înmormântat la cimitirul de pe strada Armenească, fiindcă tatăl său, Ion Paciu, este inginer la Primăria Capitalei şi coautor al clopotniţei din scaurul Catedralei din centrul Chişinăului. Ion Paciu este coleg de breaslă cu viceprimarul Capitalei Nistor Grozavu, care îi cunoaşte meritele şi a semnat cererea de acordare a unui loc pentru înmormântarea lui Sorin Paciu. Declaraţiile au fost făcute de primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în timp ce era audiat de comisia parlamentară care anchetează moartea lui Sorin Paciu.
"Conform regulamentului, viceprimarul şi primarul sunt împutericiţi să semneze o astfel de cerere. Pentru Paciu a semnat Nistor Grozavu. În regulament se menţionează că la cimitirul central sunt înhumate persoanele care au rude sau merite în societate. Tatăl lui Sorin Paciu a venit în biroul lui Nistor Grozavu. Ion Paciu lucrează ca vicedirector la Întreprinderea Municipală "Chişinăuproiect". El a prezentat cererea scrisă pentru un cavou familial, pe data de 26 decembrie. Domnul Paciu este şi coautorul clopotniţei construite în anii 1995-1996, în scuarul Catedralei Naşterea Domnului. Astfel, viceprimarul a aprobat demersul. Tatăl lui Paciu a spus că este vorba despre fiu, dar nu a spus ce s-a întâmplat, chiar dacă a fost întrebat de viceprimar. Colegii de la Primărie au ştiut că este vorba de o vânătoare, dar nu ştiau detalii", a declarat Chirtoacă membrilor comisiei.
Dorin Chirtoacă nu a spus numele miniştrilor şi deputaţilor care ar fi participat la vânătoarea la care a fost împuşcat mortal Sorin Paciu, deşi anterior se arăta convins că mai mulţi demnitari au participat la acel eveniment.
"La un moment dat, a fost vehiculat numele deputatului Valeriu Guma, dar am spus atunci că nu dau nume, pentru că nu pot confirma. N-am ştiut că la înmormântare şi priveghi au fost miniştri şi deputaţi. Pot verifica la nivelul întreprinderii combinatului Servicii funerare, dacă îşi amintesc şi recunosc la faţă persoane care deţin astfel de funcţii şi prin verificarea altor camere de supraveghere", a mai spus Chirtoacă.
Publika.md reaminteşte că incidentul din Pădurea Domnească a ajuns în atenţia opiniei publice, după ce Sergiu Mocanu l-a acuzat, în cadrul unei conferinţe de presă, pe procurorul general, Valeriu Zubco, de împuşcarea lui Sorin Paciu, care a fost înmormântat la cimitirul din strada Armenească.
La rândul său, Zubco a respins acuzaţiile. Ulterior, procuratura raionului Făleşti a anunţat că singurul suspect în acest caz este vicepreşedintele Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu.