Șoseaua de centură a oraşului Comrat, dată în exploatare. Drumul are 6 poduri, 3 sensuri giratorii și un pasaj (FOTO)
Astăzi a fost dat în exploatare drumul de centură al oraşului Comrat. La eveniment a participat și președintele Guvernului, Natalia Gavrilița.
Lucrările de construcție a porțiunii de 18,3 km de drum au durat mai bine de 3 ani și au presupus o investiție de 29,5 milioane de euro, bani împrumutați de Guvern de la Banca Europeană de Investiții.
Natalia Gavrilița a apreciat efortul depus de toți cei care au lucrat la acest proiect - autoritățile centrale, cele locale, companiile implementatoare, și a declarat că, în ciuda piedicilor generate de pandemie și, apoi, de război, s-a reușit finalizarea acestuia în timp rațional.
„Mă bucur că, începând de astăzi, grație acestui drum de ocolire, proiectat și executat conform tuturor normelor europene, fluxul de transport ce traversa până acum orașul Comrat se va fluidiza. Asta înseamnă și o degajare a transportului spre sudul țării, dar și timp câștigat pentru șoferi. Ne dorim foarte mult ca toate drumurile din Moldova să arate așa, într-o stare foarte bună. Chiar azi am lansat proiectul AEO, iar cu regim autorizat și cu drumuri mai bune vom impulsiona economia regiunii de sud și a întregii țări. Muncim intensiv, alături de partenerii noștri de dezvoltare, pentru ca șoselele naționale să fie reabilitate calitativ și în termeni rezonabili”, a spus șeful Guvernului.
Lucrările de execuție a segmentului de drum au fost finalizate încă în luna august, iar până în prezent au fost trasate marcajele rutiere termoplast – o noutate pentru Republica Moldova, au fost instalate iluminatul stradal, parapetele metalice și de beton și făcute verificările necesare de către instituțiile abilitate.
Drumul are 6 poduri, 3 sensuri giratorii și un pasaj peste calea ferată. Șoseaua de centură a orașului Comrat face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a drumului M3 care duce spre Giurgiulești.