Soţia lui Andrei Arşavin a fost dată jos din avion după ce a provocat un SCANDAL MONSTRU la bordul aeronavei
Soția fotbalistului Andrei Arșavin, fostul căpitan al echipei naționale a Rusiei, a fost dată jos pe aeroport dintr-un avion al companiei Aeroflot, pentru că ar fi manifestat un "comportament obstructiv" și ar fi refuzat să se conformeze solicitărilor echipajului, relatează RFE/RL, potrivit Digi24.ro.
Într-un comunicat remis luni presei ruse, responsabilii companiei aeriene rusești au explicat incidentul, care a avut loc sâmbătă, 6 ianuarie.
Potrivit Aeroflot, căpitanul aeronavei a luat decizia o da jos pe Alisa Arșavina de la bordul avionului după ce soția fotbalistului, provocând un scandal, a insistat că bona copiilor ei să se așeze la business class, deși biletul acesteia fusese cumpărat pentru clasa economic.
Alisa Arșavina urcase la bordul aeronavei SU1946 – care urma să zboare de la Moscova la Almaty, în Kazahstan - alături de copiii ei, bunicul lor și bona familiei.
În momentul în care membrii echipajului i-au interzis bonei să se așeze la clasa business, soția lui Andrei Arșavin a trecut la amenințări și intimidări, spunând că ar fi un agent important din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB), au precizat reprezentanții Aeroflot.
De asemenea, femeia a ignorat și cererile repetate ale stewardesei de a le fixa copiiilor centurile de siguranță.
Andrei Arșavin, care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei fotbalistice la echipa Zenit Sankt Petersburg și la Arsenal Londra, joacă în prezent în liga din Kazahstan, la echipa FC Kairat.
- DOI PILOŢI au fost concediaţi după ce s-au CERTAT şi BĂTUT în timp ce conduceau o aeronavă cu 324 de persoane
- Un avion Blue Air a aterizat de urgență la Palermo. Care este motivul
- Angajaţii de la IMC, implicaţi în cazul femeii lăsată să avorteze în baie, au fost suspendaţi
- O moldoveancă stabilită la Moscova a fost bătută cu fierul de călcat şi rănită cu o sabie de iubitul său