Soţia lui Iurii Lujkov a fost reţinută de poliţia britanică la Londra
Elena Baturina, soţia fostului primar al Moscovei, Iuri Lujkov, a fost reţinută de poliţia britanică, pe aeroportul din Londra. Ea a petrecut o noapte la secţia de poliţie, informează Life News. Reprezentanţii forţelor de ordine au refuzat să comenteze incidentul.
Potrivit Life News, cauza reţinerii femeii de afaceri, Elena Baturina, ar putea fi o petiţie semnată de miliardarul rus Aleksandr Lebedev. Acesta ar fi cerut autorităţilor britanice să desfăşoare o anchetă anti-corupţie împotriva lui Lujkov şi a soţiei sale. Lebedev se bazează pe mărturia unui alt om de afaceri, Shalva Chigirinsky. Acesta susţine că Baturina l-ar fi forţat să-i cedeze jumătate din acţiunile companiei Sibir Energy, în schimbul posibilităţii de a face business în capitala Rusiei. Chigirinsky mai susţine că soţia fostului primar al Moscovei l-ar fi forţat să-i achite cheltuielile personale în sumă de 12 milioane de dolari, inclusiv întreţinerea avionului personal.