Sovietul Suprem de la Tiraspol va examina astăzi candidatura lui Piotr Stepanov la funcţia de premier
Sovietul Suprem de la Tiraspol va examina, astăzi, propunerea liderului regiunii separatiste cu privire la numirea în funcţie a unui prim-ministru. Preşedintele nerecunoscutei republici, Evgheni Şevciuk, a propus candidatura lui Piotr Stepanov, care acum este şef interimar al pretinsului Minister al Industriei.
Funcţia de premier a fost instituită în Transnistria anul trecut. Până la intrarea în vigoare a modificărilor operate în Constituţia regiunii separatiste, miniştrii se subordonează direct liderului acesteea.
Piotr Stepanov este unul dintre puţinii aşa-numiţii miniştri, care a rămas în funcţie după plecarea lui Igor Smirnov. El are toate şansele să devină şef al Executivului, deoarece majoritatea deputaţilor Sovietului Suprem intenţionează să susţină candidatura sa.
Decizia a fost adoptată la şedinţa fracţiunii "Obnovlenie", care deţine 23 din cele 43 de fotolii de deputat în Legislativul de la Tiraspol.