Spaimă mare pentru parizieni. Caşalotul de 30 de tone şi lung de 20 de metri era de fapt o statuie din pastic
Embed:
O balenă eşuată pe malul Senei a băgat spaima în parizieni. Francezii au sărit în ajutorul caşalotului de 20 de metri lungime, însă atunci când s-au apropiat de el şi-au dat seama că este vorba de fapt despre o statuie din plastic.
Artiștii care au făcut această operă de artă au încercat chiar să-i convingă pe trecători că cetaceul de 30 de tone este real și că ar fi eșuat din valurile Senei din cauza epuizării.
Pentru a părea cât mai reală, balena mirosea a apă murdară și îi curgea sânge din gură, așa că mulți oameni s-au lăsat duși de nas. Autorii lucrării spun că astfel vor să atragă atenția societăţii civile asupra problemelor ecologice. Ei au mai executat astfel de statui și în alte orașe ale Europei.
- 3 iulie, Ziua internaţională fără pungi de plastic
- Situaţie neprevăzută! A ieşit la kitesurfing, dar s-a ciocnit de o balenă (VIDEO)
- Pungile din plastic, INTERZISE! Când va intra în vigoare legea şi ce sancţiuni prevede
- MOMENTE DE GROAZĂ pentru o familie. O balenă, la doar un metru de barca în care se aflau cel puțin 5 oameni
- Creatorul jocului "Balena albastră" a fost condamnat la închisoare