Spania a revenit acasă după ce a fost eliminată ruşinos în faza grupelor Cupei Mondiale
Campioana mondială în exerciţiu, Spania a revenit acasă după ce a fost eliminată ruşinos încă în faza grupelor Cupei Mondiale. "Furia roja" a părăsit Brazilia la doar câteva ore după ultimul meci, cel cu Australia, care nu mai conta şi a ajuns la Madrid fără trei jucători de bază.
Jucătorii spanioli au fost îmbrăcaţi în treninguri negre la sosirea pe aeroportul Adolfo Suarez-Barajas, din Madrid. Aceştia au urcat în maşini şi microbuze, fără a discuta cu presa sau cu cei peste 250 de suporteri care îi aşteptau la ieşire.
În schimb, au vorbit fanii, care îşi susţin favoriţii în ciuda prestaţiei slabe de la Mondial:
"Au jucat rău de tot, dar nu poate fi mereu bine. Trebuie să-i susţinem, indiferent dacă câştigă sau pierd. Atunci când pierd, trebuie să-i susţinem mai mult."
"Este echipa noastră şi trebuie să-i susţinem, în special pe atacantul Fernando Torres, care este cel mai bun. Au fost vremuri bune, în care i-am susţinut, dar ei au nevoie de susţinere şi acum, pentru că le-a fost greu acolo."
Spania a avut una dintre cele mai slabe evoluţii la un turneu final, fiind eliminată din faza grupelor, obţinând doar trei puncte şi având un golaveraj negativ, 4-7. Aceasta fost şi prima dată când selecţionata iberică nu a mai avut nicio şansă de calificare înaintea ultimului meci din grupă.
Din Brazilia au revenit doar 20 de jucători. Alţii trei, Diego Costa, Gerard Pique şi Cesc Fabregas au preferat să-şi înceapă vacanţa în Brazilia.
- Cupa Mondială la selfie. Echipele participante la turneul final s-au înscris în lupta pentru cea mai bună fotografie
- O patiserie din India propune cumpărătorilor statuiete comestibile cu chipurile celor mai renumiţi jucători de la Cupa Mondială
- CUPA MONDIALĂ: Olanda a învins Chile şi încheie grupa B pe primul loc