SPANIA, DEVASTATĂ DE FURTUNĂ. 13 oameni au murit, iar patru sunt dispăruţi
Furtuna Gloria a lăsat în urmă un adevărat dezastru în Spania. Cel puţin 13 oameni au murit iar patru sunt daţi dispăruţi ca urmare a inundaţiilor devastatoare provocate de ploile puternice. Vântul violent au distrus faţadele unor clădiri şi a provocat prăbuşirea schelelor unor construcţii, iar mai multe hectare de terenuri agricole au fost distruse.
În Catalonia, valurile puternice au ajuns până în localităţile de pe ţărm, iar spuma acestora a acoperit străzile şi a intrat la parterul unor clădiri.
Presa spaniolă relatează că uraganul a distrus plajele şi infrastructura din Mallorca, provocând pagube de milioane de euro.
În provincia Girona, în jur de 200 de mii de gospodării au rămas fără curent electric, iar circulaţia a fost îngreunată din cauza ninsorilor.
Gloria este una dintre cele mai puternice furtuni din vestul Mării Mediteranene, cu valuri de până la 10 metri şi vânt în rafale de 140 de kilometri pe oră.