Spania şi Italia se vor duela în această seară în finala Campionatului European
Duelul anului la Kiev! Spania şi Italia vor juca în această seară marea finală a Campionatului European. Chiar dacă ibericii sunt consideraţi favoriţi la casele de pariuri, ei nu au reuşit să câştige un meci oficial în faţa Italiei din anul 1920.
Ibericii nu au probleme de lot şi sunt gata să repete performanţa de acum patru ani.
"Am jucat cu Italia în primul meci de la Euro-2012 şi a fost un meci foarte dificil. Vom încerca să îl oprim pe Andrea Pirlo, care este principalul pericol din lotul Italiei", a declarat mijlocaşul spaniol Cesc Fabregas.
Spania nu a pierdut în ultimele 19 meciuri oficiale, iar în ultimele patru meciuri nu a primit niciun gol în timpul regulamentar. Dacă Furia Rocha va reuşi să câştige finala cu Italia, atunci va deveni prima selecţionata care va câştiga trei turnee finale consecutive.
Cele două selecţionate au jucat 19 partide amicale şi 11 oficiale până în prezent. Spania s-a impus în opt meciuri, iar Italia în zece, 12 partide terminându-se la egalitate.
Spania a câştigat doar o singură dată în faţa "Squadrei Azzurra" într-un meci oficial, în 1920, la Jocurile Olimpice, chiar în prima confruntare cu italienii. Italia şi Spania s-au întâlnit deja la turneul final, în 10 iunie, la Gdansk, terminând atunci la egalitate, scor 1-1, în faza grupelor.