"Spărgătorul de pepeni verzi": Un bărbat din Germania a obținut recordul pentru cei mai mulți pepeni zdrobiți (VIDEO)
"Spărgătorul de pepeni verzi". Nu este vorba despre un nou spectacol marca Ceaikovski, ci despre titulatura câștigată de un bărbat din Germania, cel care a obținut recordul pentru cei mai mulți pepeni zdrobiți... cu capul, într-un singur minut. Performanța a uimit o lume întreagă.
De meserie agent de securitate, Tafzi Ahmed nu își ascunde puterea în mușchi, ci... în cap. E și partea corpului cu care a reușit până acum să distrugă o mulțime de obiecte.
''Totul a început acum 15 ani. Am început prin a zdrobi cu capul blocuri de beton. Îniţial, lucram cu 3-4 cărămizi şi gradual mai adăugam câteva'', a spus recordmenul, Tafzi Ahmed.
Pentru a savura din cel mai adorat fruct al verii, germanul nu are nevoie de tacâmuri sau tehnici de tăiat. Capul îi este mai mult decât suficient. Chiar și așa, nu toată lumea îl susține în ceea ce face, scrie canal3.md
''Familia mea, fiica şi soţia, sunt total împotrivă la ceea ce fac eu. Ştiu cât de periculos este acest hobby pentru capul meu'', a afirmat recordmenul, Tafzi Ahmed.
Meditația, dar și antrenamentele zilnice îl ajută pe Tafzi să evolueze în ceea ce face. Spune că nu va renunța niciodată la pasiunea sa. Ba mai mult, este pregătit să surprindă cu noi recorduri.
''Pentru a mă pregăti de acest record, am avut antrenamente speciale în sala de forţă, timp de 3-4 luni. M-am focusat pe muşchii spatelui şi ai gâtului'', a comunicat recordmenul, Tafzi Ahmed.
Ca să ajungă în Guinness Book, bărbatul a zdrobit 43 de pepeni verzi într-un minut. Anterior, a încercat să ia recordul în 30 de secunde, dar a reuşit să spargă doar 11 pepeni verzi din cei 25 puși în joc.