Specialişti de la Tiraspol constată că aerodromul local poate fi restabilit
Aerodromul din Tiraspol nu se mai utilizează de 20 de ani şi în prezent nu este bun de folosire, dar poate fi restabilit. Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de experţi din regiune, în urmam unui control asupra stării aerodromului.
Potrivit agenţiei "INFOTAG", specialiştii au examinat pista de decolare-aterizare, pistele de rulaj şi restul teritoriului. În opinia lor, în primul rând, trebuie achiziţionate echipamente radiotehnice şi meteorologice noi, refăcut învelişul pistei de decolare, pentru că plăcile din care aceasta este compusă au diferite defecte.
În plus, trebuie instalate lumini supraintense pentru iluminarea pistei de decolare în orele nocturne.
Publika.md notează că autorităţile transnistrene insistă demult asupra deschiderii aerodromului din Tiraspol, şi efectuării zborurilor aeriene de pe acesta cel puţin spre/din Kiev şi Moscova.
Parlamentul local a adoptat chiar şi un cod aerian, care reglementează activitatea de transporturi aeriene.
Autorităţile Moldovei se opun însă acestui lucru, pentru că nu pot controla activitatea aeroportului şi nu pot garanta respectarea normelor internaţionale.
Marţi, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a ordonat gărzilor sale de corp să împiedice jurnalişti moldoveni să filmeze trecerea sa prin sala destinată oficialilor din cadrul aeroportului Chişinău.
- REACŢIA Chişinăului la iniţiativele Tiraspolului de a pregăti adăposturile de protecţie civilă
- Tranşee la hotarul cu Ucraina! Grănicerii sapă şanţuri antitanc pe porţiunea frontierei cu regiunea transnistreană
- Evgheni Şevciuk s-a inspirat din exemplul Rusiei. Planurile de viitor ale liderului de la Tiraspol