De fapt, orice eveniment care afectează extincţia oamenilor va fi, probabil, cel mai periculos pentru organismele care împărtăşesc trăsăturile noastre fiziologice. Chiar dacă oamenii cedează la o pandemie la nivel mondial care afectează relativ puţine alte mamifere, maimuţele mari sunt tocmai speciile care sunt cele mai expuse riscului de a contacta noile boli de pe Pământ.

Evoluţia nu favorizează inteligenţa, doar în cazul în care aceasta conduce spre o supravieţuire mai mare şi la un succes de reproducere considerabil.

 

În consecinţă, este o greşeală profundă să ne imaginăm că urmaşii noştri sunt susceptibili de a fi creaturi deosebit de inteligente sau sociale, sau că acestea vor fi capabile măcar să vorbească.

 

De asemenea, reptilele care au supravieţuit extincţiei permiene de acum 250 de milioane de ani, care a nimicit peste 90 la sută din organisme marine şi 70 la sută din speciile terestre, nu au prevestit apariţia pterozaurilor, dinozaurilor, mamiferelor şi păsărilor care au evoluat de la ei.

 

Nu este loc pentru a argumenta importanţa relativă şi neprevăzută în istoria vieţii pe Pământ, care rămâne, de altfel, un subiect controversat şi astăzi. Cu toate acestea, perspectiva lui  Stephen J. Gould este că cu greu putem prefigura succesul liniilor moderne despre viitoarea extincţie, care va fi un memento umilitor despre complexitatea tranziţiei evolutive.

 

Deci, în timp ce acest lucru se poate întâmpla, speculaţiile multora sunt că furnicile vor moşteni Pământul de la noi.