Specii exotice de păsări şi animale, la grădina zoologică din Bardar
Struţi africani, lebede albe şi negre, gâsca franţuzească Toulouse, răţuşca Mandarină şi multe alte specii rare. Toate acestea pot fi admirate la o mini grădină zoologică amenajată în satul Bardar, raionul Ialoveni.
Iniţial, a fost doar o fermă de struţi dar care aducea profit. Acum, proprietarii se pot lăuda cu o varietate de specii de păsări şi animale exotice. Spre deosebire de menajeriile clasice, aici vizitatorii pot intra în contact direct cu animalele.
A fost prima dată când m-am urcat pe un cal şi e foarte interesant. Foarte desebiţi mi-au părut struţii, care nu i-am văzut încă niciodată aşa.
O achiziţie valoroasă este calul belgian, unicul în Moldova, care cântăreşte, la maturitate, o tonă şi jumătate.
"Este adus din Olanda, are vârsta de 6 ani, este mascul. Rasa se numeşte belgian de tracţiune. Cam universal, merge şi la călărie, şi la tracţiune. În secolul 15, cavalerii din Anglia mergeau pe aşa cai, deoarece erau puternici", povesteşte ghidul Dumitru Baljicov.
"Avem de la mic până la cea mai mare pasăre. În spate, dacă vedeţi, struţul african negru. Mai departe o să vedeţi găinuşa decorativă Sebrait, adică cea mai mică găinuşă din lume", a mai adăugat ghidul Diana Rotaru.
Căpriţa pitică, pe care o s-o vedeţi, ajunge până la 20 kg, în jur de 15 kg, care-I adusă din Olanda. Recent, deo sptămână, are 4 puişori micuţi, ceea ce e foarte rar pentru ei.
Grădina zoologică din Bardar poate fi vizitată zilnic, între orele 10 şi 21. Intrarea costă 10 lei.