SPECTACOL COLORAT la Orheiul Vechi. Cerul a fost împânzit de baloane cu aer cald (IMAGINI SENZAȚIONALE)
Cerul de la Orheiul Vechi a devenit mai colorat în această dimineaţă. Nouă baloane cu aer cald au decolat rând pe rând de pe un câmp din regiune şi au aterizat acolo unde vântul le-a îndreptat. Cei mai curajoşi oameni s-au aventurat să admire Moldova de la înălţime, alţii nu au avut îndrăzneala necesară şi au rămas la sol. Toată această nebunie are loc în cadrul Festivalul Internaţional Aerobis Baloon Fiesta.
Astăzi, în cadrul Festivalului au participat 15 persoane care şi-au dorit a trăi o experienţă de neuitat. Unii din ei nu sunt la prima experienţă.
"Am venit din România. Nu pentru prima dată, deja a devenit o pasiune foarte frumoasă. "
"Mă aştept să fie frumos. "
Iar Daniela Ceoinac a fost la primul său zbor cu balonul cu aer cald. Această spune că are emoţii, însă îi place la nebunie înălţimea.
" Îmi plac foarte mult aparatele de zbor, în general dacă pot să numesc aşa şi m-am decis pentru prima dată să zbor cu balonul, după care poate cu paraşuta. Vreau să văd nişte imagini frumoase ale Moldovei", a spus Daniela Ceoinac, participant.
Alţii au admirat baloanele de jos şi au făcut poze, întrucât nu au avut curajul să urce.
"Am venit pur şi simplu să văd cum se întâmplă toată această magie aici. Dacă nu ar costa 100 de euro, cu plăcere am fi zburat."
"Încă nu m-am decis să fac chestia asta. Poate anul viitor. Trebuie să trec emoţiile acestea. Un pic de frică este cred."
" Nu, eu mă tem şi doar mă uit"
După ce s-au asigurat că timpul este perfect pentru zbor, piloţii au ridicat baloanele în aer. Cel mai tânăr pilot din Moldova are 18 ani şi are la activ deja 40 de zboruri. La eveniment au participat echipe din patru ţări: Moldova, România, Ungaria şi Ucraina.
"În acest zbor vom urca până la 500 de metri şi vom urmări tot grupul de participanţi care sunt astăzi aici. Promitem senzaţii de neuitat şi această oră de zbor se va întipări la fiecare", a spus Sergiu Zavulan, organizator.
"Vântul ne-a jucat un pic festa dar totuşi ne-a permis să efectuăm un zbor destul de bun. "
Mici sau mari, toţi au rămas impresionaţi de zbor, iar cei care au zburat pentru prima dată şi-au primit botezul de pilot.
"Te botez cu foc şi te sting cu apă."
"Mi-a plăcut foarte tare când se schimba direcţia vântului şi când am trecut peste carieră "
"A fost o experienţă foarte frumoasă, vremea ne-a ajutat şi am zburat cu cel mai tânăr pilot din Moldova. "
"Parcă am mai zburat dar numai în visuri a fost asta. E foarte interesant şi ceva neobişnuit. Nişte privelişti se deschid enorm de frumoase."
Un zbor cu balonul durează aproape o oră şi costă, în perioada festivalului, 99 de euro.