Spectacol fascinant! Peste 200 de bărboşi din întreaga lume au participat la un campionat mondial
Spectacol fascinant în oraşul Bath din sud-vestul Angliei. Peste 200 de bărboşi din întreaga lume au participat la un campionat mondial pentru a decide cine este posesorul celei mai frumoase podoabe faciale.
Evenimentul nu a fost pentru bărbaţii timizi, deoarece pe lângă o barbă sau o mustaţă de toată frumuseţea, participanţii au făcut şi o scurtă prezentare în faţa juriului. Prin urmare, cei mai mulţi au purtat costume excentrice care le-au scos în evidenţă personalitatea.
"Am venit pentru distracţie, nu contează dacă pierzi sau câştigi. Câteva beri cu băieţii, nu putea fi o zi mai frumoasă", a spus un participant.
"Unele femei urăsc mustăţile, iar altele le adoră. Aici sunt numai oameni care adoră bărbile şi mustăţile", a menţionat un alt participant.
Evenimentul a fost găzduit de un club britanic pentru bărbaţii cu mustaţă, înfiinţat acum 65 de ani.