Spectacol marca Manchester United la World Football Challenge
Încă un spectacol marca Manchester United la World Football Challenge! Campioana Angliei a învins cu 4-0 reprezentativa vedetelor din Campionatul Statelor Unite, prin golurile marcate de Anderson, Park Ji-sung, Dimitar Berbatov şi Danny Welbeck.
Manchester United s-a distrat cu vedetele din campionatul nord-american de fotbal! "Diavolii Roşii" au învins cu 4-0 starurile din Major Soccer League, iar David Beckham şi Thierry Henry nu au putu face nimic.
Show-ul a început în minutul 15, când francezul Patrice Evra l-a doborât la pământ pe unul dintre arbitrii meciului.
Cinci minute mai târziu, Manchester United a deschis scorul prin Anderson, care a marcat după o combinaţie perfectă pe traseul Wayne Rooney-Dimitar Berbatov.
Pe finalul primei reprize Park Ji-Sung a înscris pentru 2-0 după ce a trecut ca la antrenamentul cu jaloane prin defensiva adversă. În minutul 53 Berbatov a marcat al treilea gol al formaţiei engleze, iar un sfert de oră mai târziu Wellbeck a stabilit scorul final.
În următorul meci amical, pe 30 iulie, elevii lui Alex Ferguson vor întâlni câştigătoarea Ligii Campionilor din acest an, FC Barcelona.
- Manchester City - Vancouver Whitecaps, scor 2-1
- Philadelphia Union - Real Madrid, scor 1:2, Chicago Fire - Manchester United, scor 1:3, Juventus Torino - Sporting, scor 1:2
- Barca şi Manchester United pregătite pentru duelul în World Football Challenge
- Manchester United a învins Barcelona cu 2-1 într-un meci amical