Spectacol medieval de Hramul Chişinăului: Mai mulţi cavaleri s-au luptat cu săbii în centrul Capitalei
Cei pasionaţi de istorie au putut face astăzi o călătorie în timp. Epoca medievală a fost reînviată printr-un turneu al cavalerilor organizat în centrul Capitalei.
Participanţii au luptat cu dedicaţie şi s-au simţit adevăraţi cavaleri medievali, cu armuri care cântăresc până la 40 de kilograme:
"Lupta este corectă, toți sunt egali. Dacă cineva şi-a pus armura acest lucru înseamnă că el este gata de luptă și va rezista până la capăt. Asta este cel mai important: o luptă corectă."
Chiar dacă lupta pare crâncenă, riscurile sunt minime. Secretul nu este doar în armură, ci şi în forma săbiilor:
"Nu este o armă de luptă, este o mostră. Este diferită de armele adevărate. Nu este ascuțită, lama este tocită.
În cadrul turneului au participat 12 cavaleri din țara noastră, Ucraina și Rusia. Spectatorii au fost încântaţi:
"Credeam că doar vor flutura din săbii, dar a fost o luptă adevărată. Foarte interesant.
"Cuiva i-au bandajat deja mâna. Totul este destul de serios."
Câștigătorii turneului s-au ales cu premii.