SPECTACOL PE CER. Eclipsa parţială de lună de noaptea trecută, admirată de milioane de oameni
Embed:
La exact 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11, Luna a oferit spectacolul unei eclipse parţiale care a putut fi admirat de milioane de oameni. Fenomenul astronomic a fost vizibil în Africa, Europa şi Asia, dar şi în partea estică a Americii de Sud şi cea vestică a Australiei. Aproximativ 60 la sută din suprafaţa Lunii a fost acoperită de umbră.
Locuitorii din Italia au stat cu ochii aţintiţi spre cer zeci de minute:
"Aceasta este cea mai frumoasă eclipsă care a fost până acum vizibilă în Italia. Ea coincide cu aniversarea a 50 de ani de la lansarea Apollo 11. Această coincidenţă este într-adevăr magică şi extraordinară."
"Este straniu pentru mine faptul că au trecut 50 de ani. Îmi amintesc noaptea în care a avut loc lansarea. Eram o fetiţă. E straniu pentru că au trecut de atunci exact 50 de ani. Acel eveniment a avut un mare efect asupra mea".
Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea misiunii lunare Apollo 11, pe un monument din Washington a fost ilustrată racheta care a dus oamenii pe satelitul natural al Terrei.
Cei care au scris istorie acum cinci decenii au fost astronauții americani Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins. Racheta Saturn V a decolat în 16 iulie 1969 de la centrul spațial Kennedy din Florida având la bord modulul lunar Eagle. La bord erau cei trei astronauţi, dintre care doi aveau să păşească pe Lună.

eclipsă parţială de Lună, lansarea misiunii Apollo 11, milioane de oamenitoate TAG-urile
Fapt divers
Fapt divers