SPECTACOL PE CER! Fenomenul astronomic ce va putea fi văzut în această noapte
Aproape o sută de stele căzătoare pe oră vor putea fi văzute pe cer în noaptea de miercuri spre joi, tradiționala ploaie de meteori din august atingând atunci apogeul, potrivit agerpres.ro.
"Show-ul promite să fie spectaculos în acest an", declară AFP Morgan Hollis, astronom la Royal Astronomical Society.
Spectacolul, vizibil de pe tot globul, este oferit de Perseide, mici particule ale cometei Swift-Tuttle, care se intersectează în fiecare an cu orbita terestră între mijlocul lunii iulie și cel al lunii august. Spectacolul este variat fiindcă Perseidele au mărimi diferite, de la fragmente de stâncă la particule minuscule de praf, și călătoresc arbitrar, singure sau în grup, la distanțe de câțiva zeci de kilometri la câteva sute, și cu viteze diferite.
În acest an, apogeul activității Perseidelor are loc în noaptea 12-13 august. "Este data la care Pământul trece cu adevărat prin centrul norului și pot fi văzute cele mai multe stele căzătoare. Se vor putea vedea și o sută pe oră", a explicat Clement Plantureux de la Asociația Franceză de Astronomie.
"Ele au putut fi văzute deja", subliniază Jeremie Vaubaillon, afirmând că "fenomenul durează aproape două săptămâni, timp în care Pământul traversează norul". Este un nor imens, de peste un milion de kilometri lungime, care conține miliarde și miliarde de particule lăsate în urmă de cometă. "Spectacolul va dura câțiva ani, fiind vorba de un adevărat rezervor de stele căzătoare", spune Clement Plantureux.
Pentru observarea fenomenului nu este nevoie nici de binoclu, nici de telescop, drumul stelelor putând fi văzut cu ochiul liber, arată și Affelia Wibisono, astronom la Observatorul Regal din Greenwich.