Spectacol pe cer în noaptea de joi spre vineri. Va fi o ploaie de meteori proveniţi din coada cometei Halley
Foto: Hotnews
Meteori proveniţi din coada cometei Halley vor putea fi observaţi în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride.
Coordonatorul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", muzeograful Adrian Şonka, a declarat pentru Agerpres că pentru observarea meteorilor nu este nevoie de echipament special, cu atât mai mult cu cât nu poate fi anticipat locul exact în care aceştia vor fi vizibili.
Este de preferat ca observaţiile să fie făcute în afara oraşului, dar aceasta nu este o condiţie obligatorie.

Curentul de meteori eta-Aquaride va potea fi observat şi în nopţile următoare, dar tot mai puţini vor fi vizibili.
Coordonatorul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" mai spune că spre dimineaţă vor putea fi observate şi planetele Jupiter şi Saturn: "Dacă oamenii se uită după meteorii aceştia cu ochiul liber, vor vedea că înspre dimineaţă răsar planetele Jupiter, Saturn. Se văd foarte frumos, deci vezi ceva în plus. E şi Calea Lactee acolo, dacă priveşti înspre sud-est. Cerul este destul de frumos în perioada aceasta dimineaţa sau după miezul nopţii".