Spectacolul bucătăriei din Hawaii. Care este mâncarea lor tradițională
Chiar dacă este extrem de populară, aşa-zisa pizza hawaiiană nu este, de fapt, un preparat local tradiţional, la fel ca şi multe alte reţete ce pretind a fi originare din zonă. În general, bucătăria de acolo este bazată pe legume şi peşte, însă puţini mai sunt cei care continuă să păstreze şi să promoveze ingredientele specifice. Există, totuşi, excepţii, iar printre ele se numără şi un bucătar din oraşul Ho Okena.
În sudul Hawaiiului, se află unul dintre puţinele sătucuri din lume în care se mai practică pescuitul în modul în care se făcea acum câteva secole. De acolo este şi Mark Noguchi, zis şi Gooch. Cheful şi-a propus să combată clişeele şi să creeze meniuri care să reprezinte, pe bune, bucătăria de pe insulă.
"Când vorbim despre bucătăria hawaiiană, ne referim la două perioade: înaintea influenţei celor din vest şi după contactul cu cei din vest. Hawaiienii mânâncă simplu, iar în meniu se regăsesc peştii şi legumele".
Influenţată puternic de imigranţi, arta culinară din Hawaii rar mai conţine fructe de mare sau mâncăruri uşor dulci şi peşte slab în grăsimi. Dar, că tot am amintit despre peşte, pregătirea acestuia semnifică un adevărat ritual, la care participă întreaga familie. Cel puţin, aşa spune legenda, scrie canal3.md.
"Unul dintre cele mai mari clişee în ceea ce ţine de bucătăria hawaiiană este festinul numit "luau cu carne de pasăre emu şi porc kalua", la care mai participă şi dansatori cu cuţite de foc. Aceştia nici măcar nu reprezintă tradiţia locală".
Simplitatea este termenul care ar descrie cel mai bine culinăria hawaiiană. Iar dacă ajungeţi acolo, trebuie neapărat să testaţi supa fierbinte de tăieţei, numită şi Saiminul. Kim chee - o mâncare pe bază de varză şi Pipikaula - pastrama de vită - sunt alte câteva reţete ce merită a fi servite.
Guave, fructul pasiunii, lycee, mango, papaya, ananasul - iată şi fructele încorporate în alimentaţia de pe insulă.