SPECTACULOS! Cum arată unica biserică din lume din copaci vii (VIDEO/FOTO)
A visat să devină pastor, dar a ajuns grădinar. Cu un talent ieşit din comun, un bărbat din Noua Zeelandă a construit o biserică doar din copaci vii, care arată spectaculos.
Barry Cox nu este numai un catolic devotat, ci şi un artist şi designer uimitor de talentat. Născut în Noua Zeelandă, bărbatul a petrecut mult timp în biserica din vecinătatea casei, visând să devină pastor. Cu toate acestea, pe măsură ce înainta în vârstă, şi-a găsit chemarea în grădinărit, scrie dailymail.co.uk, citează adevarul.ro.
Chiar şi aşa, bărbatul şi-a petrecut o mare parte din timp călătorind. Avea o plăcere deosebită să viziteze biserici faimoase din întreaga lume, de la Notre Dame la Catedrala Sf. Paul. Şi este evident că aceste catedrale istorice i-au influenţat activitatea.
Folosindu-se de credinţa puternică şi spiritul creativ, Barry Cox a construit o minunată biserică din copaci vii în decursul a patru ani. Catedrala se întinde pe trei hectare.
Bărbatul a creat această capodoperă folosind unii dintre cei mai frumoşi copaci. Altarul este făcut din marmură italiană.
Biserica arată spectaculos în orice moment al zilei. De un verde viu şi într-o atmosferă caldă şi liniştită, aceasta poate fi considerată Raiul pe Pământ.
Iniţial, Barry a creat grădina pentru el însuşi, dar acum este folosită pentru nuţi sau alte evenimente mari.
- Ziua Mironosiţelor în oraşul Vatra: Enoriaşi au mers la biserică, iar preotul le-a oferit lalele tuturor femeilor
- BISERICĂ ARSĂ LA FLOREŞTI: Mai multe veșminte liturgice şi icoane, distruse de foc
- Un bărbat a deteriorat mai multe obiecte de cult dintr-o biserică: A aruncat cu scaunele în pereţii pictaţi şi a dărâmat icoanele (VIDEO)