"Sper că rațiunea va prevala". Marian Lupu vorbește despre eventuala desemnare a unui candidat la funcția de premier
Preşedintele PDM nu exclude că șeful statului ar putea desemna un candidat la funcţia de premier, deoarece "situaţia este destul de tensionată". Însă, președintele ar trebui să țină cont de consultarea cu partidele pro-europene, susține Marian Lupu.
Deputatul spune că "potrivit Constituţiei, şeful statului are anumite prerogative şi ar putea să intervină pe ascuns anumite forţe, persoane, pentru a escalada situaţia din ţară."
"În spiritul democraţiei europene într-un sistem politic cum e cel din Moldova, şeful statului neapărat trebuie să poarte consultări cu partidele politice, să se sfătuie cu ele înainte de a face o asemenea nominalizare", a spus liderul PDM.
"Dacă şi va înainta acest cadidat, şansele de a fi votat în Parlament sunt minime, iar o asemenea exerciţiu care să se termine cu lipsă de succes nu va duce la ceva pozitiv", a afirmat Marian Lupu, care şi-a exprimat speranţa că şeful statului va continua acţiunile sale în scrictă conformitate cu Constituţia.
"În conformitate cu o simplă logică politică, sper că raţiunea va prevala", a conchis preşedintele democrat.