Sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei funcționează, în continuare, în regim izolat. Anunțul a fost făcut de Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Potrivit lui Spînu, testele privind izolarea sistemelor din 24-26 februarie au decurs fără incidente. În acest context, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a menționat că Moldova susține poziția Ucrainei de a rămâne în regim de funcționare izolat și grăbirea procesului de interconectare sincronă completă a sistemului energetic național la rețeaua Europei Continentale a ENTSO-E.
"Pentru cetățeni, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova funcționează în regim normal, fără incidente", a menționat ministrul Spînu.