Spioni ruşi specializaţi în asasinate şi sabotaje, depistaţi că acţionau în UE, inclusiv în Republica Moldova
Un grup de spioni ruşi specializaţi în asasinate şi sabotaje au acţionat în ultimii ani în mai multe ţări europene printre care şi Republica Moldova. Informaţia se regăseşte într-un articol publicat de cotidianul francez Le Monde.
Jurnaliştii scriu că după atacul neurotoxic comis anul trecut în oraşul britanic Salisbury asupra fostului spion rus Serghei Skripal, serviciile de contraspionaj din Marea Britanie, Franţa şi Elveţia au lansat o operaţiune pentru depistarea agenţilor ruşi activi în Europa.
În urma investigaţiilor au fost identificaţi 15 agenţi ai GRU, care aveau baza în câteva staţiuni de schi din Alpii francezi, precum Chamonix sau Evian. De acolo, agenţii ruşi au acţionat în perioada 2014-2018 în Republica Moldova, Marea Britanie, Bulgaria, Muntenegru şi în peninsula ucraineană Crimeea anexată de Rusia.
În pofida investigaţiilor, autorităţile franceze nu au efectuat, deocamdată, arestări.
- Ambasadorul Daniel Ioniţă: România va susţine şi în continuare Moldova, însă orice asistenţă va fi CONDIŢIONATĂ
- Ţara din UE care vrea să interzică Black Friday. De ce ia această decizie radicală
- Testul PISA 2018: 43 la sută dintre elevii de 15 ani din Moldova nu înţeleg ce citesc şi nu au cunoştinţe minime