SPIRITE ÎNCINSE! Fotbaliştii AC Milan şi Lazio Roma s-au luat la harţă după fluierul final al arbitrului
Spirite încinse la finalul partidei dintre AC Milan şi Lazio Roma din etapa a 32-a a Seriei A italiene. Fotbaliștii celor două echipe s-au luat la harţă după fluierul final al arbitrului.
"Rosso-nerii" au dorit să ceară socoteală unuia dintre fotbaliştii grupării "bianco-celeste" pentru o postare jignitoare pe reţele sociale în adresa echipei milaneze.
În cele din urmă jucătorii au fost calmaţi de membrii staff-urilor tehnice, arbitri şi antrenorul milanezilor Gennaro Gattuso. Formația lombardă a câştigat cu 1-0, graţie unui penalty transformat de ivorianul Franck Kessie.
Surpriza etapei s-a produs la Ferrara, unde SPAL i-a administrat a doua înfrângere din actuala stagiune liderului clasamentului, Juventus Torino, scor 2-1. "Bătrâna Doamna" a ratat astfel şansa de a cuceri matematic titlul cu 6 etape până la finalul campionatului. Juve poate pune mâna pe ”Lo Scudétto”, totuși, chiar în această etapă, dacă Napoli pierde puncte la Verona, în partida cu Chievo din localitate.
Cu mai multe rezerve în componenţa de start, torinezii au deschis scorul după o jumătate de oră de joc prin Moise Kean și conduceau cu 1-0 la pauză. Avantajul torinezilor a fost anulat de Kevin Bonifazi la 4 minute de la reluare.
Apoi, în minutul 74, veteranul de 37 de ani, Sergio Floccari, a adus victoria gazdelor și a amânat sărbătoarea suporterilor juventini.