Spirite încinse în Parlament: Ministrul Marinuţa, mitraliat de Reşetnikov şi lăsat fără ordinul „Ştefan cel Mare”
Comisia parlamentară pentru Securitatea Statului şi Asigurarea Ordinii Publice a amânat astăzi propunerea de decorare a ministrului Apărării, Vitalie Marinuţa, care a luptat în războiul de pe Nistru, din anul 1992, cu cea mai înaltă distincţie militară, ordinul "Ştefan cel Mare".
Potrivit unor surse din interiorul comisiei, deputatul PCRM Artur Reşetnicov a ţinut, în cadrul şedinţei, o pledoarie împotriva lui Marinuţa, acuzându-l de vânzare ilegală de armament şi de forţarea intrării Republicii Moldova în NATO.
Preşedintele Nicolae Timofti urmează să decidă dacă ministrul Apărării va fi decorat sau nu.
PUBLIKA.MD aminteşte că Vitalie Marinuţa a fost inclus, la 6 octombrie, în Galeria Internaţională a Celebrităţilor, după ce a devenit, în anul 2000, primul moldovean care a absolvit Colegiul de Comandament şi Stat Major din Statele Unite ale Americii.
Vitalie Marinuţa a fost distins, în cadrul evenimentului, cu un Certificat de Onoare al Ordinului Militar al celor două războaie mondiale, un Certificat de Viaţă Constituantă şi o statuetă cu vultur din partea Fundaţiei Colegiului de Comandament şi Stat Major.