Spirite încinse la Guvern privind comasarea instituţiilor medicale VIDEO
Ordinul ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi, privind comasarea instituţiilor medicale a încins astăzi spiritele la Guvern.
"Acest ordin a fost emis cu încălcări ale legislaţiei. Mai multe instituții care cad sub incidenţa acestui document au fost instituite prin hotărâri de Guvern. Deciziile privind reorganizarea trebuie aprobate tot de Guvern. Nu am nimic contra reformelor, dar trebuie făcute astfel încât să nu afecteze oamenii", a declarat viceprim-ministrul Mihai Moldovanu.
În replică, premierul Vlad Filat a declarat că nu este vorba de încălcări, ci de lipsă de comunicare. "Nu cred că e vorba de disensiuni. Vizavi de reforme, le-aș sugera miniștrilor să se concentreze pe planul lor de reformă. E nevoie de solidaritate. E nevoie de comunicare eficientă în luarea deciziilor, astfel ca să nu lăsăm loc de interpretări, care adesea sunt eronate. Trebuie să ne axăm pe o informare obiectivă", a conchis Filat.
Publika.md aminteşte că, recent, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a semnat un ordin în care se stabileşte că Spitalul de boli infecţioase "Toma Ciorbă" va fi comasat cu alte două instituţii medicale. Este vorba despre Institutul de Cardiologie şi Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie.
- Alte două instituţii medicale vor fi comasate! Vezi despre ce spitale este vorba
- "Felul în care s-a decis comasarea celor trei instituţii medicale este inacceptabil"
- Usatîi vine cu explicaţii despre comasarea spitalelor: Este un management comun, nimeni nu va rămâne şomer
- Angajaţii Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie îl ameninţă cu judecata pe ministrul Sănătăţii
- Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, audiat în Parlament în legătură cu reforma aplicată