Spiritul lui Michael Jakson continuă să trăiască datorită unui băieţel chinez de patru ani
La nici un an după moartea lui Michael Jakson, spiritul vedetei americane continuă să traiască datorită unui băieţel chinez de numai patru ani. Wang Yiming a impresionat o lume întreagă prin mişcările în ritm de breakdance, copiindu-l aproape perfect pe regretatul rege al muzicii pop.
Părinţii lui Wang spun că fiul lor şi-a manifestat dragostea faţă de muzică de la primele luni ale vieţii. Copilul înceta să mai plângă la auzul unor melodii, iar acum, de fiecare dată când aude muzică, începe să ţopăie. Micuţul artist spune, însă, că şi-a început activitatea artistică cu mult înainte de a se naşte.
Perfecţiunea, cu care Wang se mişcă la o vârstă atât de fragedă, impresionează de fiecare dată publicul.
Wang s-a născut prematur, iar medicii le-au sugerat părinţilor că dansul îl va ajuta să-şi dezvolte muşchii slăbiţi ai membrelor. Aceştia cheltuiesc lunar în jur de 3.000 de dolari pentru instruirea şi garderoba micuţului. Părinţii spun că-şi vor susţine copilul în continuare, chiar dacă el nu va face carieră artistică.