Spitalul de Urgenţă din Bălţi nu poate face faţă numărului de chemări
Spitalul de Urgenţă din Bălţi are insuficienţă de medici. Staţia Zonală Nord are nevoie de încă, cel puţin, 30 de medici, pentru a face faţă numărului mare de chemări. Administraţia instituţiei spune că medicii refuză să lucreze, din cauza salariului foarte mic şi a condiţiilor grele de muncă.
Locul medicilor este luat de felcerii mai experimentaţi. Angela Esie lucrează în calitate de felcer la serviciul de urgenţă de mai bine de 25 de ani. De câteva luni, ea a preluat chiar funcţia medicului din echipă.
"Noi, felcerii care lucrăm fără medici, mai mult deservim febrele, dacă este vorba despre dureri de burtă, naştere şi acasă am primit, şi în maşină am avut naştere. Sigur că am multe emoţii dar am şi multă practică", a declarat aceasta.
Administraţia spitalului spune că medicii nu sunt de acord să lucreze cu un salariu mai mic de două mii de lei, în condiţiile în care au un volum foarte mare de lucru.
"Ar trebui pe municipiul Bălţi să avem 79 de medici, dar avem numai 48. Sunt echipe care activează fără medici. O dată în trei luni avem ocazia, din banii economisiţi, să dăm premii. Ele se repartizerază după criterii", a menţionat Irina Blându, şef al Staţiei Zonale Nord.
În total, Spitalele de Urgenţă din nordul ţării ar avea nevoie de peste o sută de medici.