Spitalul Nr.4 din Capitală riscă să fie închis, iar angajații să rămână pe drumuri
Pentru că nu are utilaj medical suficient, lenjeria este veche, iar cladirea nu a fost reparată de zeci de ani, riscă să fie închis. Este vorba despre Spitalul numărul patru din Capitală, care în luna decembrie urmează să treacă prin procesul de acreditare.
Peste 100 de angajaţi ai spitalului riscă să rămână fără un loc de muncă. Aceştia îl acuză pe directorul spitalului că nu contribuie intenţionat la renovarea clădirii.
"Vedeţi şi singuri în ce stare sunt clădirile noastre, este foarte mult de lucru. În opinia mea este imposibil ca în trei luni, până la acreditare să fie efectuat un volum atât de mare de lucru", spune o persoană.
Pereţii clădirii spitalului se dărâmă, geamurile sunt vechi, iar din exterior pare a fi un loc părăsit. Şefa instituţiei spune că nu are bani pentru lucrări de reparaţie.
"Nu putem să efectuăm reparaţiile în acel volum şi în acea măsură în care trebuie. Dar până acum spitalul a activat, a tratat şi o să trateze mai departe", explică Nina Doni, director-interimar al Spitalul Nr. 4.
Pentru restaurarea spitalului este nevoie de peste un milion de euro. Autorităţile locale spun că aceşti bani urmează să vină din fondul de rezervă al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Spitalul numarul patru din capitală este unul dintre cele mai vechi din ţară. Edificiile sale au fost construite în secolul 19. Anual aici sunt trataţi circa două mii de oameni.
- Condiţii mai bune în Penitenciarului numărul 13 din Capitală
- Piaţa Marii Adunări Naţionale arată mai rău decât înainte de a fi reparată
- Incredibil! Bebeluş abandonat pe holul secţiei de internare a Spitalului nr.3 din Capitală
- Spitalul Republican de Psihiatrie este instituţia cu cel mai scăzut grad de siguranţă din ţară