Spitalul Republican şi-a reluat programul obişnuit de intervenţii chirurgicale planificate
Spitalul Republican şi-a reluat programul obişnuit de intervenţii chirurgicale planificate. Medicii asigură pacienţii că pericolul infectării cu noul coronavirus în spital a trecut şi îi îndeamnă pe pacienţi să vină la examenele medicale de rutină. Natalia Baghici a născut prematur un băieţel de un kilogram şi o sută de grame, iar bebeluşul are o malformaţie la inimă.
"După două săptămâni de reanimare ni s-a comunicat diagnoza lui, aortă la inimioară. Ne-a transferat aici şi ne-am operat'', spune mama bebeluşului.
Anual, în Secţia Malformaţii Cardiace Congenitale unde sunt internaţi nou-născuţii cu probleme grave sunt efectuate peste 300 de intervenţii chirurgicale. Din cauza pandemiei, anul trecut au fost operaţi doar 180 de copii.
"Oamenii se temeau, ştiind din ştiri că la noi e un spital COVID se temeau să se apropie, se temeau să vină la consultaţii şi operaţiile programate. Patologia cardiovasculară este principala patologie care duce la morbiditate până la 56% în republica noastră", a declarat şefa secţia malformţii cardiace congenitale, Liviu Maniuc.
Şi operaţiile pentru adulţi au fost reluate în regim normal. Şeful secţiei Chirurgie şi Vicii Cardiace Dobândite, Sergiu Barnaciuc, a spus că acum sunt efectuate intervenţii chirurgicale pentru toţi pacienţii de pe lista de aşteptare.
"La moment activăm pe două săli de operaţie, putem asigura atât operaţii planificate pentru pacienţii care necesită intervenţii chirurgicale pe cord, cât şi asigurăm o mare parte din urgenţele cardiochirurgicale", a declarat Sergiu Barnaciuc.
Medicii speră ca în scurt timp să recupereze toate intervenţiile chirurgicale amânate din cauza pandemiei - aproape 200 de operaţii reprogramate pentru anul acesta.
"Acum trece perioada de recuperare, este a şaptea zi post-operator, se recuperează destul de rapid şi îl pregătim de externare. ''
"Am fost diagnosticată înainte de pandemie şi fiindcă în spital era carantină mi s-a spus să aştept. De curând am fost contactată de medic şi mi s-a spus că s-a terminat pandemia în Republican. Am fost chemată şi am fost operată", a spus Veronica Ţipirig.
În 2020, la spitalul Republican au fost operaţi de aproape două ori mai puţini pacienţi în comparaţie cu anii precedenţi. Potrivit medicilor, din 17 iunie în instituţie nu mai este niciun bolnav de COVID-19.